Category Archives: Cu, despre si pentru copii

Intamplari, aventuri, obiceiuri si dorinte – tot ce tine de lumea copiilor

Doua intr-o zi…perle la 6 ani

Copiii le spun pe sleau … dar sunt atat de dulci cand o fac! Tudor a “produs” ieri doua perle dulci foc si le-a spus atat de nonsalant incat i-a bufnit rasul si pe cativa trecatori de pe strada … ca al meu cand le spune, le spune in gura mare!

Tudor ma tot bate la cap ca i-ar mai trebui o surioara. Nu-i zic “Da”, nu-i zic nici “Ba”. Il tot aburesc si-l duc cu zaharelul. Ii tot spun ca mama are doi baieti frumosi pe care ii iubeste mult, ca daca as avea iar burta mare iar nu putem merge sa patinam sau nu putem merge la mare, ca ce frumos se joaca el cu fratiorul sau si ce bine este sa fie 2 baieti … din astea, care sa percuteze la un baietel de 6 ani.
Ieri iarasi mi-a servit intrebarea cu “Mami, nu-mi faci si mie o surioara?”
Si iar i-am insirat ca ar fi greu sa am iarasi burta mare, ca nu am putea sa sarim si sa ne jucam ca sa nu-l lovim pe bebe, bla bl … La care Tudor se uita foarte sfatos la mine si imi spune:
- Mama, eu am vorbit cu un coleg la scoala si lui i-a adus barza o surioara. Nu vrei tu sa apelezi tot la barza ca sa nu te mai chinui cu burta mare?

Aseara ne intorceam de la antrenamentul de karate si stateam la trecerea de pietoni si asteptam sa se faca verde. Cat asteptam, langa noi si-a facut aparitia o pitipoanca in toata regula. Zana bifa toate caracteristicile unei pitipoance in toata regula: unghii din acril lungi rau de tot, gene puse, mana fracturata de la incheietura si pe incheietura purta o copie de geanta Birkin, tzatzelesanii pe jumate afara din bluza, smartphone alb in mana de care ii spanzura geanta si pantofi din aia cu toc de 18 cm si platforma de 7 cm si era si blonda.
perle-de-copii
Tudor o studia cu coada ochiului si avea o mutrita de parca medita la ceva profund. Iar ii arunca o ocheada, iar punea mutra de ganditor si tot asa pana s-a facut verde semaforul si am inceput sa traversam. Tudor o studia pe zana in continuare. Chiar ma gandeam ca ii zboara acum un porumbel despre sanii pitipoancei … ca este foarte receptiv la balcoane. Ajungem pe partea cealalta a strazii si aud:
- Mamii, dar fata aceea de ce este incaltata cu pantofi din desene animate?
Bineinteles ca acest comentariu a fost auzit si de alte persoane si instant s-au auzit niste busituri de ras!
Nichiduta

Nu copile, nu te las sa vii singur de la scoala!

Zilele trecute mi-am permis si eu sa-mi rezerv jumatate de zi numai pentru mine. Adica, nu prea mi-am permis, ci am cam impus asta! Nu asta este important, ci ingineria de miscare browniana pe care am pus-o la cale pentru ca baiatul cel mare sa ajunga de la scoala acasa si cel mic sa beneficieze de o bona.

Pana la urma mama mea personala a fost declarata fericita castigatoare a postului de bona pentru jumatate de zi pentru ai mei baieti si ai ei nepoti! Eee, asta este partea cea mai simpla! Incepem schemele! Sunam soacra si o intrebam daca nu poate merge ea sa ia de la scoala juniorul al’mare sau daca nu ramane ea acasa cu juniorul al’mic cat merge mama la scoala. Nu se poate in nicio varianta pentru ca la mijloc statea o programare la doctor. Abandonam ideea…
Mama nu are cum sa mearga impreuna cu cel mic dupa ea ca sa-l ia pe Tudor de la scoala din motivul ca blocul meu genial are vreo 10 trepte pe care ar trebui sa le coboare si apoi sa le urce cu 10 kg de copil si 11 kg de carucior.
Salvarea noastra se arata in pielea lu’ Tataie adica fix al meu socru. Ii facem lu’ Tataie un instructaj rapid despre scoala, ora de iesire de la cursuri si iesirea anume din scoala. Si … in final se rezolva toate: Tudor ajunge acasa de la scoala, mama era de dimineata venita la cel mic si la pranz il preia si pe cel mare si eu brambura prin oras pana pe la orele 16, asa … mai pe dupa-amiaza.
In seara precedenta zilei de care va spuneam (ziua in care am bananait de capul meu fara copii pe cap) Tudor asculta cu mare interes cum eu si taica-su incercam sa facem schemele despre carecineiacopiluldelascola si carecinestacueipanaajungeRuxandraiarasiacasa.
Ca orice pusti de 6 ani, Tudor este mare amator de a trage cu urechea la discutile celorlati si iubeste si mai si … sa se bage in seama. Si nici una, nici doua, aud: Mama, dar lasa-ma sa vin singur de la scoala, ca stiu drumul!
Boc! Adica boc – parca a cazut ceva in capul meu, nu Boc – fostul premier. Repetam – boc!
In principiu stiu ca stie drumul de la scoala, traseul este scurt, are de traversat doar o amarata de straduta si nu ditamai bulevardul sau altceva la fel de grandios. Si totusi, dupa 3 secunde de gandire am spus un NU raspicat. Copilul se tot invartea ca un titirez pe langa mine si pe langa taica-su dar noi am ramas nemiscati in NU-ul nostru. Am facut bine? Da si nu.
Toyz.ro
Are 6 ani si cred ca experimentatul cu venitul singur de la scoala este ok sa inceapa de la 7 ani. De ce 7 ani? Dau un raspuns pueril, pe care probabil multi dintre voi l-ati lansa la fel de usor:”Pentru ca de la 7 ani am mers si eu singura inspre si dinspre scoala!”
Am fost printre sutele de copii care prin anii optzeci aveau un accesoriu foarte la moda si anume cheia agatata pe o panglica si pusa la gat. Plecam singura dimineata spre scoala (aceeasi scoala la care este si fi-miu acuma) si la pranz veneam singura acasa.
Imi admir parintii ca au avut curaj sa ma lase singura, dar stiu foarte bine ca nu le-a fost usor si zi de zi, pana ajungeau acasa, traiau proprile lor temeri.
Pe vremea aia circulau niste povesti cu smulsul cerceilor de aur din urechile fetitelor, mai existau “pacalitori de copii” care se bagau in vorba cu cei mici si aflau perioada in care sunt singuri acasa, la ce ora vine mama, cand vine tata, din astea … Amanuntul cu intratul in casa nu era o problema, cheia fiecarei case se afla la gatul unui copil care iesea pe poarta scolii.
Recapitulez din amintiri. Ieseam de la scoala, cu cheia la gat si eram strasnic instruita de catre parinti, ca dupa ore, sa merg direct acasa si sa nu ma opresc nicaieri pe drum, sa nu stau cu nimeni de vorba. Odata ajunsa acasa trebuia sa inchid usa rasucind cheia de doua ori in yala. La putin timp dupa ce ajungeam acasa, ma suna mama sa-mi faca verificarea si sa vada daca am ajuns cu bine acasa. Si, la telefon, imi repeta acelasi discurs: fa-ti temele pe caietul de ciorna, nu te uita si nu te apleca pe geam, nu deschide usa la nimeni pentru ca mama si tata au cheie, mananca. Eeee, asta cu mancatul este si mai funny! Normal ca nu aveam voie sa umblu la aragaz! facusera ai mei rost de doua termosuri mari cu gura foarte larga- larga cam cat o farfurie de aperitiv. Intr-un termos aveam lasata supa sau ciorba si in celalalt termos aveam felul doi. Termosuri din astea se gasesc acum intr-o varianta mult mai chic decat prin 1987 si gasiti aici: http://bit.ly/1i7Xe4o. Sa stiti ca sunt foarte utile!
Ma suna mama de la servici la fiecare ora jumate ca sa ma verifice si imi mai aduc aminte ca se tot ruga de mine sa dorm dupa-amiaza, ca sa ma odihnesc. Acum imi dau seama ca nu de grija epuizarii mele ma tot punea mama sa dorm. Stia ca daca adorm dupa-amiaza exista macar o ora jumate mai putin in care as fi putut sa fac tampenii – cu voia sau fara de voia mea. Slava Domnului, ca pe vremea aia cam toata lumea termina programul ora 16 dupa-amiaza. La 4 jumate dupa-amiaza mama era acasa si probabil ca rasufla usurata ca a mai trecut inca o zi in care am scapat teafara si nevatamata.

Deci, nu-l las inca pe Tudor sa vina singur de la scoala. De ce? Pai acum, in 2014, sunt cu muuuuult mai multe masini decat erau pe strazi in 1987. Pentru ca pe drumul de la scoala acasa, care nu este foarte lung, sunt totusi 2345896 de atractii: case de pariuri, supermarketuri, magazine cu jucarii, chioscuri si tarabe cu fel de fel de nimicuri colorate si interesante pentru un copil, oameni ai strazii dubiosi si cate si mai cate minunatii. Si apoi acasa … cu deschisul usii nu stiu de ce nu ma tem, dar de asta nu ma tem. Ma tem ca ar vrea sa se uite pe geam si noi stam la etajul 9. Fiind un mesterica in devenire si mare pasionat de chimie experimentala … mor de teama sa nu faca te miri ce experiente prin casa: prize, scule, sarmulite, spirt, aragaz … din astea!

Stiti ce o sa fac? Nu o sa astept sa implineasca 7 ani. In curand ii voi da proba de foc. Il voi lasa sa mearga singur la scoala sau sa se intoarca de la scoala acasa. Drumul il stie cu siguranta si il mai si “repeta si aprofundeaza” plimbandu-se pe Google Maps. Chiar si asa, ma gandesc cum or sa susoteasca vecinii mei de cartier cand m-or vedea mergand pe vine pe dupa masini … la 20 de metri in spatele lu’ fi-miu! Ce? Nu-l las fara supraveghere! Trebuie sa vad ce anume ii atrage atentia atunci cand este singur si de capul lui!

la-ce-varsta-poate-merge-copilul-singur-la-scoala

Ce jocuri mai jucam cu copiii?

Mai exact, ce jocuri jucam cu copilul al’ mare caci bebele inca nu percuteaza la jocuri cu carti, pioni si reguli. Si cum Tudor vede in jurul nostru o gramada de board game normal ca vrea si el sa joace diferite jocuri mai mult sau mai putin de societate.

Cand noi eram copii jucam “Piticot” si “Nu te supara frate” si mai era inca un joc cu bile din sticla pe care il jucam cu frenezie dar nu mai stiu cum ii zicea – bilele din sticla le mai am si acum.
Si acum vreo 3 ani ne-am imbolnavit de boala numita “Catan”. Boala nu ne-a cuprins doar pe noi ci si pe niste prieteni buni. Bine, la ei boala cu board game este deja in aria patologica pentru ca deja au o colectie de aproximativ 100 de jocuri si organizeaza si seri tematice in care se joaca doar board game(ce jucam data viitoare cand ne vedem?)
Bun, dupa ce v-am explicat ca in jurul nostru sunt o gramada de board game-uri, normal ca si Tudor a inceput sa ceara sa ne jucam jocuri cu el.
Am inceput sa ne jucam Catan cu el. Chiar daca exista si varianta pentru copii la Colonistii din Catan, noi am jucat cu el varianta clasica a jocului.
colonistii_din_catan
La inceput am jucat cu el tinand toate cartile pe fata ca sa inteleaga metodologia jocului si sa-si dea seama ce miscari poate face pe plansa de joc. Jocul te prinde indiferent daca esti adult sau copil si tot asa l-a prins si pe Tudor. Nu stiu exact ce reguli are Catan-ul pentru copii dar va spun ca varianta clasica de joc poate fi incercata la joc cu copii incepand de la 5-6 ani. Jocul Colonistii din Catan il puteti gasi aici:http://bit.ly/1jWnGhS

Mai avem un joc care este potrivit pentru copii- Mos Craciun a venit cu el in desaga. Se numeste “Spot It”.
joc Spot It
Spot It este potrivit pentru copiii incepand cu varsta de 4 ani. Jocul asta le dezvolta spiritul de observatie si capacitatea de reactie. Ce trebuie sa faci la jocul asta este sa ai viteza pentru a recunoaste elementele de pe cartonase. Fiecare jucator va primi cate o carticica din aia rotunda (cum vedeti in imagine) si trebuie sa aiba rapiditate si sa observe ce element de pe carticica lui se regaseste pe caricica care se pune in centru. Jocul este facil, nu dureaza mult dar dezvolta spiritul de observatie.
Jocul Spot it se mai gaseste si sub numele de Double. Este identic dar este produs de alta firma. Il puteti gasi aici:http://www.lordsoftheboards.ro/227-dobble-spot-it.html. Sau aici:http://www.tarabadejocuri.ro/jocuri/jocuri-cu-carti/spot-it?utm_source=shopmania&utm_medium=cpc&utm_campaign=direct_link
joc_double

Alt joc care se poate juca cu copiii mici este Mikado sau Marocco -asa era cunoscut in vremea copilariei noastre. Mikado este un manunchi de betisoare care sunt lasate sa cada in voia lor pe o masa sau pe o suprafata plana. Fiecare jucator trebuie sa sustraga cat mai multe bete din amalgamul de bete cazute pe masa- ideea este ca trebuie sa le sustraga fara a misca alte betisoare. Ai miscat un betisor? Este randul altui jucator sa incerce sa extraga betisoare din incurcatura de pe masa. Il puteti gasi aici:http://www.cadouri-funny.eu/joc_marocco_sau_mikado/35.htm?utm_source=shopmania&utm_medium=cpc&utm_campaign=direct_link
joc_mikado
Ultimul joc pe care l-am achizitionat ca sa ne jucam impreuna cu Tudor este Mamma Mia! Este un joc de carti si scopul este sa faci niste pizza. Carui copil nu-i place pizza? O sa ii atraga ideea ca trebuie sa alcatuiasca niste pizza din cartile cu ingrediente pe care le au in mana. Fiecare jucator are carti cu ingrediente si carti care sunt “retetar de pizza”. Jocul este simpatic, este atractiv atat pentru adulti cat si pentru copii. Pe cutie spune ca este indicat pentru copii cu varsta incepand de la 8 ani. Parerea mea este ca se poate juca cu copii care au cel putin 5 ani.
Mamma_Mia_joc_cu_carti
Mamma Mia il puteti gasi aici:http://bit.ly/1b0tmlg

Va povestesc despre aceste jocuri pentru ca vreau sa va dau idei de seri petrecute frumos, in familie. Credeti-ma, daca reusiti sa treziti interesul copiilor pentru asemenea jocuri, televizorul isi va pierde suprematia si o seaera ploioasa sau geroasa poate fi petrecuta intr-un mod minunat impreuna cu toti membrii familiei.
In plus, jocurile de societate pot intra in categoria de cadouri cu care nu dai gres.
Spor la joaca!

Tudor – pui minunat si intelegator

Ca Tudor este dinamita in actiune o stie toata lumea care il cunoaste. Nu are stare, vorbeste tot timpul, este mereu in miscare, doarme putin…asa este baietelul meu cel mare. Mereu vrea atentie (asa este si normal) dar cateodata se dezbraca de egoismul specific copiilor si se comporta ca un individ plin de compasiune si intelegere. Asa a fost ieri…foarte intelegator si bunutz cu mami si cu tati!

Sambata seara am fost impreuna la niste prieteni dragi: am spus “La Multi ani!” si am sarbatorit, am papat chestii bune, ceva board-game relaxant si cu hohote de ras. Concluzia? Am ajuns acasa foarte devreme si anume la ora 1 dimineata. Am apasat butonul de “fast-forward”, ne-am debarasat de hainute si incaltari, eu a trebuit sa ma si dezbrac in scopuri alimentare si sa-l hranesc pe Razvan si apoi…somn nenica. Imi inchipuiam ca si copiii vor dormi mai mult dimineata daca cel mic papa si ii ardea de joaca la ora 1 noaptea si Tudor abia atunci se baga la nani! GRESIT! GRESIT! Dimineata pe la 7 jumate amandoi erau super fresh! M-am trezit eu, am incercat sa-i conving sa mai doarma, pe Razvan chiar l-am convins dupa ce l-am mituit cu putin laptic de la sursa. Tudor s-a intors in camera, a mai pierdut ceva timp pe acolo (aproximativ 8 minute jumate) apoi a venit iar la noi in dormitor. Aleluia cu somnul! S-a trezit Vlad, i-a dat ecva de mancare lui Tudor si a mai atipit pe canapea in sufragerie.
Ma rog, ne-am trezit cu totii intr-un sfarsit si ne-am inceput o zi obisnuita de duminica. Pe dupa=amiaza visam cu ochii deschisi cum il seduc eu pe Mos Ene pe la mine prin asternuturi. Vlad doar se prefacea ca este cu ochii deschisi- eu sunt convinsa ca inauntrul lui deja dormea. CATALIN BOTEZATU - magazin oficial
Copiii nimic- veseli si topaitori si tzipaciosi!
Tudor: – Maaamiii, tatiii, mergem si noi azi in Oraselul Copiilor?
Ma uit la Vlad si ne facem semn ca ar fi cazul sa scoatem copiii la aerisit afara din casa. Raspundem in cor:-DAAAA!
Nu stiu ce mai facem prin casa in timp ce Tudor tot gravita in jurul meu si ma intreba cand plecam in Oraselul Copiilor. Casc eu de vreo doua ori, ochii dau sa se inchida si ii raspund ca ar trebui sa plecam dar sunt f f obosita si as cam vrea sa ma odihnesc. Al meu consort imi arunca o privire golita total de speranta unui somn.
Tudor se uita ganditor cand la mine, cand la tac-su cand la frati-su…
- Mama, tata…ia mergeti voi sa dormiti o ora ca sa fiti odihniti pentru Oraselul Copiilor! Stau eu cu Razvan si am grija de el. Voi aveti grija sa puneti ceasul sa sune ca sa nu dormiti mai mult de o ora!
Si eu si Vlad ne-am bagat urgent in asternuturi. Nici unul dintre noi nu a dormit cu adevarat, am motait asa, odihnitor, timp de o ora. Amandoi am fost foarte mandri de puiul nostru cel mare care a avut grija de odihna noastra!
Normal ca am iesit apoi in Oraselul Copiilor si ne-am dat prin toate minunile luminoase si invartitoare!
together_forever_sleeping_cat_two_abstract_hd-wallpaper-276683

Perle…creatii proprii ale lu’ fi-miu

Tudor maine are un fel de serbare la scoala. Ma rog, nu este chiar serbare, ci un fel de sezatoare, fiecare copil spunand un cantecel sau o poezie sau o ghicitoare. Ceea ce invata fiecare copil pentru a se da in spectacol in fata clasei este ales de copil singur acasa impreuna cu parintii.
Buuun, dupa ce l-am lamurit pe fi-miu ca nu este tocmai ok sa spuna o poezie despre pirati (asa vroia el) la o serbare de Craciun, trecem la treaba si rasfoim internetul in cautare de poezii cu iarna. Am incercat mai multe variante de poezii, dar Tudor tot imi spunea ca acea poezie e aleasa de catre alt copil. Ma rog, gasim in sfarsit o poezie cu un om de zapada. Si eu ii tot citesc poezia, Tudor repeta dupa mine si pana la urma reuseste sa invete primele doua strofe iar la strofa a treia inca se impleticea. Si in strofa a 3-a era ceva de genul:
“Si pe piept, perechi perechi
Are mosul nasturi vechi
…..”
Si incep eu strofa cu “Si pe piept, perechi perechi…”
Il las pe Tudor sa continue “Are mosul…aaaa…doi urechi!”

Pana la urma a invatat cum trebuie poezia, dar de fiecare data cand o repeta si ajunge la strofa a treia eu imi tin respiratia ca nu cumva sa zica ca are mosul pe piept…doi urechi.
SnowmanCard

V-a fost frica de Mos Niculae?

???!!!???Da. Am intrebat serios! Lui Tudor ii este frica de Mos Niculae. De ce? Are el o intreaga teorie despre asta…

Ieri a venit de la scoala si primul lucru pe care mi l-a comunicat a fost ca noaptea urmatoare doarme cu mine. Nu a intrebat daca are voie, daca se poate, nu s-a pisicit si alintat, nu mi-a spus “te iubesc” de 387 de ori si nici nu m-a aburit cu motive de genul “ma doare burtica”, “visez urat”, “daca nu ma lasi sa dorm cu tine inseamna ca nu ma iubesti”.
Ii este o frica teribila de Mos Niculae, Iepuras si parca si de Mos Craciun… de toti ciudatii astia care aduc cadouri dar au prostul obicei sa bantuie noaptea pe la noi prin casa. Anul trecut cand nu am avut un Mos Craciun arvunit sa vina live sa aduca cadouri l-am anuntat ca Mosul intarzie si va veni noaptea sa lase cadouri. Nu are cum sa ajunga seara ca au anuntat si la Meteo ca este ceata si se circula greu. In momentul acela fi-miu s-a dezumflat brusc si a inceput sa cugete.
- Mami, eu zic sa-i spunem Mosului sa nu se mai grabeasca atat. Daca nu are cum sa ajunga poate sa lase jucariile la magazin, cu un bilet pe ele, si mergem noi sa le luam.
- Mami, imi doresc mult un Transformers, dar eu zic sa-i zicem Mosului sa nu mai vina la mine. Am totusi destule jucarii, mai bine merge la copiii saraci care nu au jucarii.
- Mamiiiiiiii, nu mai vreau nicio jucarie!
- Mami, daca stau sa ma gandesc eu nici nu am fost prea cuminte asa ca nu are de ce sa mai vina.

Cam astea sunt discutiile noastre in preajma celor doi Mosi care vin iarna si in preajma Pastelui cand ne viziteaza urecheatul saltaret.
An de an, invariabil, Tudor doarme in dormitorul nostru in ajun de Mos Niculae, Mos Craciun si Iepuras.
Aaa, am avut o problema cu ferestrele casei. In anii trecuti cand nu era cuminte sau facea vreo traznaie ii spuneam ca Mosul vede ca nu este cuminte si nu-i va mai aduce cadouri. Valeuuu, ii era frica sa se uite pe geam sa nu cumva sa-i apara in fata ochilor moaca barbosului. Vroia sa aiba tot timpul draperiile trase. Am dres busuiocul mai apoi spunandu-i ca Mosul nu zboara pe la ferestrele noastre ci ca are un binoclu magic prin care ii vede pe toti copiii. Si manuieste binoclul din fotoliul lui de acasa, din Laponia.
Azi noapte a dormit cu mine. M-a trezit de vreo 5 ori ca sa merg sa verific cizmele sa vad daca a venit Mosul. M-a mai trezit inca odata sa merg cu el la baie sa faca pipi, ca nu cumva atunci cand vine Mosul sa lase cadourile sa-i vina si lui Mosu de pipi si sa se intalneasca nas in nas la buda.
Dimineata s-a trezit inaintea mea dar i-a fost frica sa se dea jos din pat. Pana nu a facut ochi si taica-su si nu a inceput sa misune prin casa, nu s-a dus pe hol la cizme. Eeee, dar si cand a gasit cizmulitele umplute, a uitat instant de frica.
Urmatoarea sesiune de dormit cu mami va fi in noaptea dintre 24 si 25 decembrie. Parol!
mos_niculae

Primul pas spre independenta

De cand un parinte poate sa spuna ca are copil mare? De cand face primii pasi de unul singur? De cand utilizeaza olita in scopuri normale si nu pe post de palarie? De cand se poate incheia la sireturi? Probabil ca hopul de copil mare este vazut diferit de fiecare parinte in parte. Eu pot sa zic ca am copil mare de vreo 4 zile. A plecat in cantonament de karate fara mama, fara tata…

Cand am fost anuntati ca se organizeaza un mini-cantonament de catre clubul de karate am tras aer in piept si eu si tac-su si ne-am gandit daca il lasam sa plece singur. Era si posibilitatea sa-l insotim in cantonament…
Am stat cu taica-su si am cugetat. La primul impul am spus ca merge. La impulsurile cu numerele 2, 3 si 4 ne cam razgandisem. Daca i se face teama ca este fara noi, daca face tampenii pe acolo, daca nu o sa-i placa mancarea si nu va manca (al meu pitic nu este mare fan carne), daca nu-si va schimba hainele transpirate, daca nu se va spala…daca…, daca…
Si dupa atatea daca si semne de intrebare si dezbateri, mi-am adus aminte ca pe mine m-au trimis ai mei intr-o tabara de doua saptamani cand eram cu un an mai mica decat el, adica aveam 5 ani. Si m-am gandit ca daca ai mei au avut curajul sa ma trimita 2 saptamani departe de casa la 5 ani atunci pot sa-i dau si eu credit copilului meu si sa-l las sa plece 3 zile la munte. Recunosc ca am mare incredere in doamna Sensei.
Am desfacut firul problemei in 14 si am analizat fiecare teama a noastra. Pana la urma era vorba doar de 3 zile si chiar daca nu ar fi reusit sa se spele bine, nu ar fi fost o problema chiar mare si…mirositoare. Tinand cont ca majoritatea timpului ii era ocupat cu antrenamente se micsora timpul liber in care ar fi putut face diferite trasnai. I-am pus in bagaj haine pe care sa le poata imbraca usor dar in acelasi timp erau haine dupa care nu as fi plans in cazul in care le uita pe acolo. L-am ascultat ca la scoala despre ritualul de dimineata cu spalatul, schimbatul, stat frumos la masa, ascultatul de Sensei, dusul facut de unul singur, schimbarea hainutelor murdare… L-am tinut langa mine cand am facut bagajul aratandu-i fiecare obiect pus in bagaj. Apoi am mai desfacut si facut bagajul de doua ori ca sa-i aduc aminte si sa stie ce lucruri are in bagaj.
Si am ajuns la subiectul banuti de buzunar. Are el pusculia lui in care aduna maruntis, dar in afara de niste pufuleti, un covrig si o masinuta nu a utilizat niciodata banuti de unul singur. Nici nu stiam cati bani sa ii dau. Am intrebat-o pe Sensei cat sa-i dau… cam cati banuti au copiii cand pleaca cu ea in cantonament. Mi s-a spus sa-i dau 10-15 lei. Bun, i-am dat 20 de lei. Lui personal. Eram curioasa de moarte ce va face cu banii cand se va trezi singur in posesia lor. Eram convinsa ca isi va lua dulciuri pana la ultimul banut. In ziua plecarii i-am adaugat inca 10 lei in portofel pentru ca vazusem ca ceilalti copii aveau la ei sume cuprinse intre 30 si 60 de lei. Bine, 50-60 de lei aveau cei mai marisori, de 9-10 ani.
Si a plecat baiatul in cantonament si mi-am dat seama ca aveam emotii mai mici decat ma asteptam. Eram asa de mandra de el! Nu a plans, nu s-a agatat de mine, nu i-a fost teama sa plece.
Am vorbit cu el la telefon de 2-3 ori pe zi si era incantat nevoie mare.
S-a intors sanatos acasa, Sensei mi-a spus ca a fost cuminte si s-a descurcat foarte bine. Ne-a turuit jumate de zi despre ce a facut acolo. Ne-a spus cum si-a facut dus singur, cum s-a schimbat de hainutele murdare, cum a servit masa “la restaurant” adica in sala de mese a pensiunii, ce tare a fost ca a avut televizor in camera si s-a uitat la desene animate inainte de somn, s-a intors acasa cu jumatate din banutii pe care i i-am dat (si-a cumparat sucuri si o cruciulita de restul).
Ok, si-a castigat dreptul de a mai pleca in tabere, excursii si cantonamente si eu am ajuns la concluzia ca din acest moment am baiat mare! Si sunt al naibii de mandra!
copil_singur_in_excursie

Sa pictam pietre! Activitati pentru vreme urata

Mai sunt 2-3 zile de toamna – pe calendar, dar afara este iarna in toata regula. S-a cam dus vremea toboganelor,a leaganelor si a mingilor saltarete pe aleile parcului. Daca tot am stabilit ca s-a cam rarit cu iesirile in parc, ce facem ca sa tinem copiii ocupati? Prestam activitati interesante!

Din experienta stiu ca daca nu reusesti sa atragi copilul spre niste activitati funny si interesante el isi va petrece majoritatea timpului liber la desene animate, tableta si calculator. Invariabil, iti va spune ca s-a saturat de lego, de papusi, de masinute si de alte jucarii.
De saptamana viitoare eu am in plan sa ne apucam sa facem decoratiuni pentru Craciun, dar pana atunci?
Pana ne apucam sa bricolam braduti si stelute, saniute si reni vreau sa pun la bataie colectia de acuarele si de acrilice si sa pictam pietre. Noi avem cateva adunate prin casa dar se gasesc pietricele si la magazinele cu produse de hobby sau la raioanele de hobby din Hornbach, Bricostore si altele asemenea. Avem nevoie de pietricele cat mai netede, vopsele acrilice de preferinta pentru ca acestea nu se sterg la contactul cu apa, pensule si eventual, un lac pentru finisare. Bine, nu trebuie sa ne limitam la pictare ci putem sa dezvoltam si sa lipim pe pitre diferite minunatii:nasturi, margele, boabe de fasole, panglica colorata si tot ce mai avem la indemana.
Ia uitati ce minunatii de exemple am gasit! Va inspira si pe voi?
pietre_pictate_pentru_craciun

activitati_cu_copiii

activitati_de_facut_cu_copiii

pietre_pictate

pietre_pictate

cadouri_handmade_de_Craciun

decoratiuni_hand_made

idei_de_activitati_de_facut_cu_copiii

pietre_pictate

idei_de_pictat_pe_pietre

pietre_pictate

pietre-pictate

pietre_pictate

cadou_hand_made_de_Craciun

pietre_pictate

pictura_pe_pietre

pietre_pictate

pietre_pictate

pietre_pictate

pietre_pictate

idei-de_pictura_pe_pietre

Cliseu- copiii pot schimba lumea

Pentru ca traiesc in Romania sunt obisnuita sa vad scuipatori de coji de seminte, aruncatori de pet-uri pe jos, melomani de manele, traversatori pe culoare rosie a semaforului, saritori peste bariera la metrou, maini blegi care scapa ambalaje de ciocolata pe jos si alte specimene de acest gen. Nu-mi plac, urasc chiar apucaturile de acest gen cu tot cu posesorii si predicatorii lor, dar am ajuns sa le iau totusi ca facand parte din peisaj – ma deranjeaza dar de mult nu mai reactionez verbal. M-am blazat, poate am ajuns la concluzia ca nu mai are rost, poate gandesc ca e aiurea sa-mi iau injuraturi din oficiu si sa mi se umple frigiderul de carne…
Dar imi invat copilul (al mare, ca ala micu inca nu pricepe circuitul cojilor de seminte in natura) ce inseamna un corpontament civilizat, ce este ok sa faca pe strada, cum se comporta un om BUN si ii arat cum se comporta oamenii prost crescuti. Cred ca imi iese foarte bine asta cu invatatul copilului despre ceea ce este bine si ceea ce nu este bine pentru ca Tudor imi dovedeste asta in fiecare zi. Si pentru ca anumite chestii totusi nu imi ies in educatia lui Tudor – si anume sa nu mai vorbeasca TAREEE, din ce in ce mai multi oameni aud de la el diferite remarci pe strada.
Mergeam spre parc si o masina era oprita pe marginea bulevardului. Portiera din dreapta era deschisa spre trotuar si deodata din deschizatura portierei se iteste o mana care aseaza pe jos, langa masina, o doza de suc. Portiera se inchide dar masina nu porneste. In dreptul masinii Tudor ciocane in geamul din dreapta a masinii, geamul se deschide si baiatul meu graieste:”Scuze, ai uitat pe jos langa masina o cutie de suc”.
Bitongul din masina ramane cu ochii bulbucati, ca la batracieni, probabil ca si-a inghiti si limba pentru ca nu a spus nimic, dar se apleaca mecanic si isi recupereaza de jos doza de suc si o baga in masina. Probabil ca a aruncat-o tot pe jos in alt loc de parcare, dar totusi sper ca pustiul i-a dat de gandit si doza isi va gasi sfarsitul intr-un cos de gunoi. Eu am vazut scena cu doza de suc, dar scarbita de incercarile esuate de a educa populatia lobotomizata nu am spus nimic. Copilul nu si-a oprit mancarimile de pe limba si i-a atras atentia. De data asta nu l-am mai certat ca s-a bagat in seama cu oameni straini.
Mergeam la plimbare cu Tudor pe langa mine si Razvan in carucior. Merg pe trotuar impingand caruciorul, ajung in capatul trotuarului la trecerea de pietoni si … nu pot sa ies de pe trotuar pentru ca o zana inteligenta si-a parcat masina pe trecerea de pietoni. Perpedes puteai sa te strecori pe langa masina, dar eu cu caruciorul nu aveam cum. Zana de care va povestesc era in masina si se uita total nevinovata la mine care incercam sa ies cu caruciorul de pe trotuar. Ii faceam semne disperate sa mute masina ca sa pot trece cu caruciorul dar ea lasa geamul in jos si imi zice ca nu sta mult-asteapta pe cineva. Si eu ce sa fac? Sa astept si eu pe acel cineva ca apoi sa pot parasi trotuarul si sa merg in parc? Tudor nici una nici doua ii spune ca suna la 112 ca sa vina politaii sa o amendeze pentru ca mami nu poate trece cu caruciorul. Si-a mutat masina instant cand am bagat mana in geanta sa scot telefonul.

Asteptam la trecerea de pietoni sa se faca verde, sa pot traversa. De langa mine, o bunica cu nepoata de vreo 2-3 ani de mana, nu mai are rabdare sa astepte culoarea verde o taie pe trecere pe culoare rosie pentru ca masinile deja se oprisera. Tudor de langa mine “Tanti aia ce o invata pe fetita? Cum sa o calce masina pe strada?”. Bunica respectiva si-a intors privirea, s-a uitat la fi-miu pret de un moment, apoi s-a uitat la nepoata-sa si a facut 2 pasi inapoi pe trotuar si a asteptat sa se faca verde. Mie nu mi-a dat gura sa o atentionez, dar fi-miu a facut-o…

La locul de joaca … 3 personaje pe banca isi priveau odraslele cum se joaca si scuipau coji de seminte. Tudor dupa o tura pe topogan isi ia masinutele sa se joace. Nu-i place traseul pentru masinute presarat cu coji de seminte si comenteaza cu voce tare: “Aici se joaca copiii si nu trebuie sa fie gunoaie pe jos”! Nu si-au adunat cojile de seminte de pe jos dar le-au impins sub banca cu piciorul si nici nu au mai mancat in continuare.

Toate fazele pe care vi le-am povestit mai sus le-am observat si eu dar m-am limitat doar la a-i arata lui Tudor ce comportament urat au unii oameni. Personajelor respective nu am avut curaj sa le zic nimic … fi-miu a avut curaj. Eu probabil as fi primit cateva vorbe de duh, dar copilul nu a fost injurat sau insultat.
In concluzie, chiarstop putem schimba ceva daca ne educam copiii asa cum trebuie. Si mai trebuie sa si invatam de la ei! Noi adultii avem lehamite, dar si frica de a atrage atentia anumitor oameni…copiii sunt inocenti si o fac instinctual.

Copiii si markerele…cum stergi urmele?

Legatura dintre copii si markerele permanente este ceva ancestral, ceva ce nu poate fi contestat de nimeni – este o legatura adevarata care lasa urme pe … pereti, canapea, parchet, canapeaua din piele, scaunele din bucatarie, hainute, gresie si puteti voi sa mai insiruiti din experienta personala.
Este adevarat, la noi Tudor s-a manifestat artistic cu markerul in maini lasand semne preponderent pe pereti si pe scaunele de birou care sunt din imitatie de piele. Asadar, ce facem cu urmele de marker? Le curatam fara efort cu chestii cat se poate de banale!

cum_se_sterge_markerul_permanent

Urme de marker pe hainute? Se ia una bucata discheta pentru demachiat, se toarna pe pata dezinfectant pentru maini (stiti voi, sticlutele cu gel pe care le utilizam cand nu avem posibilitatea sa ne spalam pe maini) si se freaca cu discheta de demachiat.

Urme de marker pe pereti? Iese si mama urmelor de marker daca curatati locul cu pasta de dinti (nu este recomandata totusi la peretii colorati)
Vreti sa incercati ceva mai exotic pentru a scoate urmele de marker de pe pereti? Luati tubul cu fixativ pentru par, fas-fas de doua ori peste pata si apoi frecati cu o discheta de demachiat din bumbac.

Mazgaliturile de pe canapele sau scaune din piele sau imitatie de piele, dispar tot cu ajutorul fixativului de par.

Mobila sau parchetul au fost atacate de micul Picasso cu markerul? In cazul lemnului functioneaza cel mai bine otetul.

Si cum urmele de marker pot aparea pe o multitudine de suprafete, puteti incerca sa le faceti sa dispara si cu ajutorul gumei de sters, cu a alcoolului pur sau cu “chestii” care au in componenta alcool.